Am facultate, dar M-AU EXPULZAT DIN ÎNVĂȚĂMÂNT. Nu ne acceptă pe noi, NEVĂZĂTORII

Am facultate, dar M-AU EXPULZAT DIN ÎNVĂȚĂMÂNT. Nu ne acceptă pe noi, NEVĂZĂTORII
Publicat: 03/12/2018, 14:41
Actualizat: 26/03/2019, 05:37

Zeci de persoane cu dizabilități au venit luni, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 din București, unde fusese organizată o bursă specială, în colaborare cu Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, pentru aceste categorii sociale, denumită „Pot ce poți și tu. Angajează-mă„.

Aproape 20 de agenți economici au ofertat peste 350 de posturi, dintre care 253 pentru muncitori calificați, 54 pentru muncitori necalificați, 39 pentru cei cu studii medii și 6 posturi pentru cei cu studii superioare.

Printre cei care își căutau luni un job, se numără și câteva persoane nevăzătoare.

„Eu am două calificări universitare, licențiat în istorie gradul I, precum și un master, dar am rămas fără vedere acum patru ani, din cauza unor probleme de sănătate mai vechi. Cu toate acestea, am făcut și facultate și master. Momentan, caut un job pe domeniul Culturii. Din Învățământ am fost expulzat, pentru că în învățământul de masă nu ne mai acceptă pe noi, nevăzătorii”, a explicat pentru Mediafax, Tudor Blându (39 de ani).

Din cele 6 posturi cu studii superioare puse „la bătaie” la bursa de luni, niciunul nu este pentru Tudor, acestea fiind: inginer mecanic, inginer instalații pentru construcții și proiectant inginer instalații.

„Caut un job pe calculator, mai ușor, nu foarte specializat, lucruri mai ușoare, ce putem noi să facem”, spune și Cristian Costea (53 de ani) tot nevăzător.

Angajatorii care încadrează persoane cu dizabilități nu mai sunt obligați să plătească taxele echivalente unui salariu minim pe economie.

„Când angajează persoane cu dizabilități, angajatorii nu mai sunt obligați să plătească taxa echivalentă unui salariu minim pe economie la bugetul de stat. Acest aspect, împreună cu subvenția pe care o acordă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, respectiv 500 euro, trebuie să constituie un factor motivator pentru toți angajatorii care doresc să angajeze persoane cu dizabilități. Îmi doresc ca ziua de 3 decembrie să nu fie doar o zi de conștientizare a importanței și rolului persoanelor cu dizabilități în societate, ci și o șansă, pentru cât mai multe persoane cu dizabilități, de a intra pe piața muncii prin intermediul acestor burse”, a declarat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi.

Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, celebrată la nivel mondial în data de 3 decembrie, a fost stabilită de Organizația Națiunilor Unite și reprezintă un prilej de a reafirma rolul important pe care aceste persoane îl au în societate și în comunitate.

Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cudizabilități, în care afirmă că aceste persoane demonstrează zi de zi că orice obstacol poate fi înlăturat și că oferă necontenit un exemplu de curaj.

„3 decembrie este ziua în care celebrăm, la nivel mondial, persoanele cudizabilități, oameni curajoși și determinați, cărora le datorăm respect pentru rolul lor important în comunitate și pentru că zi de zi ne arată că orice obstacol poate fi înlăturat”, se arată în mesajul Vioricăi Dăncilă.

Ea mai arată că „înțelegerea profundă” a nevoilor speciale pe care le au, asigurarea unei vieți demne, independente, prin garantarea șanselor egale la educație, sănătate și muncă, reprezintă dovada unei societăți unite și incluzive.

„De aceea, p​romovarea valorilor și drepturilor fundamentale ale persoanelor cudizabilitățieste o prioritate a Guvernului României și a mea personal. ​Astăzi, mesajul meu pentru semenii noștri cudizabilitățieste simplu și din suflet: Vă mulțumesc pentru exemplul de curaj pe care ni-l oferiți necontenit! Nu voi înceta să militez pentru ca drepturile dvs., care să vă asigure șanse egale cu ale oricărui alt cetățean, să fie respectate și pentru ca societatea să fie una pentru toți, justă și cu valori împărtășite”, se menționează în finalul mesajului premierului.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×